Informatii

A început perioada de prohibiție generală la pescuit

Perioada de prohibiție pentru pescuitul comercial, recreativ și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, este instituită pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv.

Pentru apele de frontieră, măsura de prohibiție se aplică timp de 45 de zile, începând cu data de 24 aprilie 2025, cu respectarea excepțiilor prevăzute de lege, după cum urmează:

  • pescuitul familial, recreativ/sportiv în amenajările piscicole aflate în proprietate privată și autorizate legal;
  • pescuitul cu caracter științific, în baza unei autorizații speciale emise de autoritatea competentă;
  • activitățile de pescuit desfășurate în scop de repopulare naturală, realizate de unități autorizate;
  • pescuitul speciilor invazive sau neautohtone, conform reglementărilor legale și doar cu avizul necesar.

Pe toată durata acestor perioade, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, în cooperare cu reprezentanți ai instituțiilor abilitate, vor desfășura acțiuni specifice pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, precum și pentru verificarea respectării reglementărilor legale în vigoare.

Persoanele care vor fi depistate că pescuiesc în perioada de prohibiție, cu încălcarea prevederilor legale, riscă sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 6.000 și 10.000 de lei, precum și reținerea și suspendarea, pe o durată de 120 de zile, a permisului, licenței sau autorizației de pescuit comercial.

 

Tags

Articole asemanatoare

Close
Close